O reţetă tradiţională care este foarte populară în Oltenia şi s-a răspândit şi prin alte colţuri ale ţării. Delicioasă şi uşor de preparat, este foarte bună în orice anotimp.

Reţeta face parte din proiectul “Descoperă tradiţiile culinare româneşti” derulat de agenţia de relaţii publice, Russenart Communications în parteneriat cu brandul Arpis. Rețeta ”Mâncare de castraveți murați” a fost oferită și preparată de Casa Oprescu, gazda proiectului în perioada mai – iunie 2013.
Ingrediente:
1 kg de castraveti murati (în saramură);
1 kg de carne (de porc, mânzat, miel);
3 cepe;
1 pahar de bulion de rosii ingroșat cu făină;
2 linguri ulei;
cimbru uscat;
mărar;
piper.
Mod de preparare:
Se toacă ceapa peștișori și se pune la călit în ulei.
Când s-a înmuiat, se adaugă carnea, iar cand aceasta a prins coajă, se stinge cu apă caldă și se lasă să fiarbă o jumătate de oră.
Castraveții se taie bucățele, se spală bine (să nu fie prea sărați) și se pun în mâncare, cu piper și cimbru.
După ce se înmoaie, se toarnă bulionul îngroșat cu făina și se mai lasă pe foc înca jumătate de oră.
La sfârșit, se presară mărarul tocat.